Antena Căutare

Nadal a fost eliminat de Thiem în sferturi la Australian Open. Spaniolul a fost protagonistul unui moment surprizător cu câteva ore înainte de meci - VIDEO

Spaniolul Rafael Nadal, liderul ATP, a fost eliminat, miercuri, de austriacul Dominic Thiem, numărul 5 mondial şi favorit 5, în sferturile de finală ale turneului Australian Open. Nadal a fost protagonistul unui moment surprinzător cu câteva ore înainte de meci, la intrarea în zona vestiarelor.

Thiem s-a impus cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (4), 4-6, 7-6 (6), în patru ore şi zece minute.

Cu câteva ore înante de meci, un agent de pază l-a oprit pe Rafael Nadal la intrarea în zona vestiarelor şi i-a cerut să îi arate acreditarea. Nadal mergea în vestiar după un antrenament făcut pe un teren exterior. Spaniolul a fost lăsat să intre după intervenţia altui agent de pază.

Într-o situaţie similară s-a aflat anul trecut, tot la Melbourne, Roger Federer.

Dominic Thiem, calificat în premieră în semifinale la Australian Open, îl va întâlni pe germanul Alexander Zverev, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 7.

În cealaltă semifinală vor juca elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, şi sârbul Novak Djokovici, locul 2 ATP.

Sursa : news.ro

FC Botoşani l-a achiziţionat pe albanezul Realdo Fili... Mădălin-Sorin Hîncu este noul comandant al CSA Steaua...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x