Antena Căutare

Simona Halep, locul doi într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu; Serena Williams ocupă prima poziţie

Simona Halep se află pe locul 2 într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu, realizat de site-ul postului Tennis Channel. Serena Williams se află pe prima poziţie.

"Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wmbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice", a scris sursa citată.

Locul 1 în acest clasament este ocupat de Serena Williams, în timp ce pe trei se află germana Angelique Kerber.

Poziţia a patra a revenit sportivei cehe Petra Kvitova, iar pe locul cinci s-a clasat Victoria Azarenka din Belarus.

Daneza Caroline Wozniacki este a şasea, iar chinezoaica Li Na este pe locul 7.

Sportiva belgiană Kim Clijsters s-a clasat pe locul 8, iar japoneza Naomi Osaka a ocupat locul 9.

Poziţia a 10-a în acest top i-a revenit rusoaicei Maria Şarapova.

Sursa : news.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x