Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022.Cine sunt vedetele de la Nea Marin și ce a povestit Cătălin Scărlătescu

Printre vedetele de la ediția din 30 ianuarie a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, se numără câteva care au participat pentru prima oară la emisiune și l-au impresionat pe nea Marin prin aparițiile lor. Gazda emisiunii e chiar surprinsă. „Când l-am văzut, m-am crucit”, a spus Nea Marin.

colaj cu scarlatescu , nea marin si speakcolaj poftiti pe la noi Galerie
Chef Scărlătescu își amintește cum era, oe vremuri, la Techirghiol, locul unde s-a născut | A1

Speak și iubita sa, Ștefania, Alex Velea, Zanni, Sony și Babană sunt printre vedetele care participă la ediția din această seară, care se desfășoară la Techirghiol, iar activitățile la care vor fi supuși de către gazda emisiunii, îi contrariază pe unii dintre ei.

În plus, Speak chiar a concluzionat că “Nea Marin este în emisiune doar să dea ordine”

Alex Velea este hotărât să asculte de Nea Marin și să fie cel mai bun din emisiune

„Sunt un fel de sălbatic, n-am fost la Nea Marin niciodată, deși ne cunoaștem de 13 ani. Sunt pregătit să-l ascult, să fac tot ce-mi cere și să fiu cel mai bun”, și-a exprimat Alex Velea intențiile pentru emisiune.

În schimb, excentricii Sony și Babană au propriul stil și, implicit propriile opinii, mai ales după ce Nea Marin a precizat că apariția lor "i s-a părut ciudată".

“Moșul are o boală. Dacă e unul prea excentric, nu prea îl vrea și atunci îl bate", a spus Sony.

Nea Marin, despre apariția lui Zanni: “Când l-am văzut, m-am crucit”

Printre vedetele care l-au intrigat cel mai mult pe Nea Marin a fost Zanni, care este tatuat din cap până în picioare. „Când l-am văzut, m-am crucit. Ai tatuaj și pe unghii?"

"Am mai văzut și eu oameni tatuați, dar așa ceva nu am văzut până acum", a fost reacția lui Nea Marin.

Citește și: Poftiți pe la noi:Poftiți prin țară, 25 ianuarie 2022.Femeia care l-a luat la rost pe nea Marin pentru comportamentul din emisiune

Chef Scărlătescu: "Cu 20 de ani în urmă, acolo ne sărutam noi cu fetele"

Însă, o prezență aparte este cea a lui chef Scărlătescu, născut și crescut la Techirghiol, care vine cu povești uimitoare, de-ale locului. Poveștile se pare că l-au scutit pe chef Scărlătescu de bine cunoscutele pedepse ale lui Nea Marin, care sunt aplicate fie când participanților le e lumea mai dragă, fie când nici nu se așteaptă.

"Uite, vezi faleza aia de acolo? Cu 20 de ani în urmă, acolo ne sărutam noi cu fetele. Le luam la o plimbare...Era frumos. Noi am trăit aici in armonie. Pe unde prin lume nu m-am plimbat eu, dar uite că tot aici ajungi, povestește Scărlătescu.

Ce surprize aduce noul sezon de Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară, cu Nea Marin

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară.

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

Ediția din 30 ianuarie duce filmările la malul Mării Negre și veți putea vedea cum se vor descurca vedetele să organizeze un eveniment special pentru localnicii din Techirghiol, în sub stricta supraveghere a primarului Nea Marin.

Speak, Ștefania, Alex Velea, Zanni, Sony și Babană, la „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, duminică, de la 20:00, l... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Cât de dificile au fost misiunile vedetelor și cum au făcut față...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x