Antena Căutare

Cleopatra Stratan, sexy și îndrăgostită în noul ei videoclip! Nici Ghiță n-ar mai recunoaște-o!

Ochelari de soare, rochie cu buline şi un geamantan uriaş pe care îl trăge după ea. Aşa o ţinem şi o vom ţine minte cu toţii pe Cleopatra Stratan. Acum este de nerecunoscut! Artista, apariție incendiară în noul videoclip!

Are 18 ani, deci e învăţată cu scena de 15. Căci a urcat prima dată pe ea la doar 3 ani. A umplut săli multe de spectacole, şi, să nu uităm, a obţinut un disc de platină cu primul ei album, după ce s-a vândut în peste 150 de mii de exemplare, doar în România.

Cleopatra Stratan, copilul minune al anilor 2000, cunoştea succesul la o vârstă la care, cel mai probabil, nici nu realiza ce i se întâmplă. Avea doar trei ani când îl aştepta pe Ghiţă şi umplea săli de concerte, alături de tatăl ei, Pavel Stratan.

„Ghiţă” a devenit rapid un hit şi i-a adus copilei cu ochelari de soare şi rochie cu buline şase recorduri mondiale. Între ele, pentru cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes sau cel mai tânăr interpret care a a avut un cântec numărul unu la nivel naţional. Negativul piesei a fost preluat chiar şi de alţi artişti internaţionali.

O mai recunoști? Cleopatra Stratan s-a transformat într-o bombă sexy! Cum a apărut în noul ei videoclip - Video

Timpul a trecut, Cleopatra a crescut, iar povestea inocentă de dragoste din copilărie s-a transformat în cea găsită la adolescenţă. În 2018 tânăra a lansat „Te las cu inima”. O continuare a piesei Ghiţă.

Cât despre talent, Cleopatra îl moşteneşte din familie. Şi tatăl şi fratele ei cântă. aşa au apărut duetele.

„Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu versuri. Când tata scria versuri, eram tot timpul pe lângă el, şi prindeam câte un joc de cuvinte şi am înţeles foarte bine tehnica pe care o foloseşte când compune, asta s-a transmis de la tată la fiică”, a spus Cleopatra.

Iar asta se vede şi în cea mai nouă piesă. „Eu m-am pierdut” este compusă de Cleopatra, împreună cu artistul Edward Sanda. Un cântec sensibil şi ritmat, despre o iubire nemărturisită.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Camila Cabello, acuzată că a folosit online cuvinte rasiste. Cântăreaţa s-a scuzat pentru că a fost „ignorantă”... Văduva lui Tom Petty şi fiicele artistului au ajuns la o înţelegere privind moştenirea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x