Antena Căutare

Festivalul de film DaKINO 2020, anulat din cauza subfinanţării „cronice”

Ediţia de anul acesta a festivalul de film DaKINO, a 29-a a evenimentului, nu va avea loc, au anunţat organizatorii printr-un mesaj publicat pe Facebook.

Amintind că, în ultimii ani, sălile de cinema au fost pline în timpul proiecţiilor din festival, organizatorii au precizat: „Organizarea unui astfel de festival presupune o finanţare adecvată, cu sprijinul atât al partenerilor de stat, cât şi al celor privaţi”.

„Deşi bugetul festivalului nu a fost pe măsura reală a nevoilor noastre, am reuşit să organizăm ultimele două ediţii ale DaKINO fără să renunţăm la principiile noastre. Subfinanţarea deja cronică a festivalului ne obligă să anunţăm astăzi, cu regret, că ediţia din 2020 a DaKINO nu va putea avea loc. Sperăm să vă anunţăm cea de-a 29-a ediţie în 2021”, este mesajul publicat vineri.

Cea de-a 28-a ediţie a avut loc în luna martie a anului 2019.

Sursa : news.ro

„The Gentlemen”, cu Matthew McConaughey, şi „Matthias & Maxime”, de Xavier Dolan, între premierele weekendului în ci... Amelie Bea Smith, în vârstă de nouă ani, va împrumuta vocea celebrului personaj britanic de desen animat Peppa Pig...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x